De la Robert Turcescu la Mircea Badea

      Explicatia ar putea fi simpla, prozaica, insa nu vreau nicicum sa inteleg de ce Robert Turcescu se metamorfozeaza in Mircea Badea. De ce Jurnalistul, profesionist desavarsit, a devenit bufon, pretandu-se la acelasi vocabular, aceeasi abordare, aceleasi jocuri cu miza mica, platit sa faca circ precum Bufonul de profesie.
     

Sechestrat la Cora- stiri din Romania moderna

    S-a vorbit mult in ultima vreme despre statul de drept, cu Ponta, Antonescu, referendumul & co. Ce este statul de drept ? Un simplu click catre wikipedia ne arata ca statul de drept se afla in echilibru fragil exact la jumatatea distantei dintre anarhie si dictatura. E nevoie de reguli, de legi, de o autoritate care sa pastreze ordinea, iar de ordine avem nevoie cu totii. Pe de alta parte, trebuie sa ne asiguram ca nu se fac abuzuri in numele acestei ordini, pentru ca - stim de la Sartre - libertatea fiecaruia se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt.

   De fapt, statul de drept e o utopie, balanta inclina inevitabil de o parte sau de alta, mai ales intr-o democratie atat de tanara ca a noastra. Dar e o utopie care imi place foarte mult.

   Insa ca sa nu planam prea mult in spatiul eterat al cuvintelor mari si al ideilor utopice, sa vorbim la nivel micro, al vietii noastre de zi cu zi. Cu autoritatea care pastreaza ordinea ne intalnim cel mai adesea prin politistul care ne face semn sa tragem pe dreapta (sigur, de ce noi?) si prin gardianul care ne striga amenintator ca nu avem voie pe spatiul verde. Nu, nici noi, nici cainele, nici copilul. Degeaba ii spui ca e frumos pe spatiul verde, ca vrei si tu sa te bucuri de stropul asta de natura... ti-ai gasit! Spatiul verde e al primariei, iar primaria nu vrea sa ne bucuram de el altfel decat cu ochii, nu care cumva sa se strice pana la urmatoarele alegeri si sa uitam cine a plantat iarba. Dar ma indepartez de subiect.

    Si mai e in viata noastra de zi cu zi o forma - mai stearsa, e adevarat - a autoritatii. Jandarmul de la magazin. Sau de la bar/club, daca vrei, dar acolo rolul lui e mai clar, doar ii scrie mare deasupra capului: "Societatea X isi rezerva dreptul de a-si selecta clientela." Ce vreti mai clar de atat ? Rolul lui e sa trieze, haideti, fetelor la preselectie! Dar despre specia jandarmului de magazin sunt mai multe de spus. El e mai circumspect, in acelasi timp mai subtil (nu te priveste drept in ochi atunci cand intri, dar se tot invarte in jurul tau si nu te scapa din raza lui vizuala daca ai norocul sa fii mai brunet sau mai neingrijit imbracat astazi) si mai direct (odata ce a ochit prada, nu ezita sa purceada la o urmarire ca-n filme, cu "dat prin statie", de zici ca-i James Bond).

     De cativa ani incoace, apare tot mai frecvent in viata noastra, reprezentat fiind prin subspecia jandarmului de hipermarket. Despre el vreau sa va vorbesc azi. Acum ceva vreme, ne-a abordat brusc la Auchan. Bausem o Cola in spatiul acela unde se cumpara de mancare si sunt doua-trei masute, unde mananci printre oameni care fac de zor cumparaturi. Li s-a parut ca nu platisem sucul si ne-au abordat dupa ce am achitat celelalte produse, ne-au cerut bonul, dupa care ne-au spus ca e vorba de o sticla de suc care nu apare aici. Atunci am realizat cu stupefactie despre ce e vorba. Noroc ca pastrasem bonul de la cealalt casa - cea din magazin, desi am fi putut sa-l aruncam, mancarea cumparata, cat si sucul le-am consumat pe loc. Nu vreau sa ma gandesc ce am fi patit daca faceam greseala asta (stiu, stiu povestea cu bonul de pastrat pana la iesirea din magazin, niciodata nu mi s-a infatisat mai clar utilitatea acestei exortatii). Am fi stat poate ore bune sa ne tot justificam, am fi ajuns la politie, mai stii... pentru ca nu se grabea nimeni sa verifice inregistrarea de pe camera, poate ca nici nu functiona. Inutil sa spun cat de umiliti ne-am simtit. Mai ales ca facusem cumparaturi de valoarea catorva zeci de sticle de suc... si eram banuiti ca am furat sticla aceea.

    Azi, l-am intalnit din nou la Cora. Era tot el, jandarmul atotputernic, cu drepturi depline asupra libertatii tale, a vietii tale chiar, cat timp te misti in spatiul hipermarketului. Sa spunem ca un pusti, adult de putina vreme, a venit sa joace ping-pong aici, in hipermarketul  Cora, pentru ca in orasul de provincie in care locuieste nu sunt prea multe de facut. Sa mai spunem si ca inainte de plecare are de facut niste cumparaturi, printre care mancare pentru cainele de acasa. Si ca, desi destul de inalt, nu prea reuseste sa ajunga la ultimul raft, unde au cocotat cei de la Cora betisoarele crocante pentru caini. Nemultumit fiind si stiind ca are dreptul sa isi exprime parerea (deh, generatia asta nascuta dupa '89!), cu iluzia ca parerea lui conteaza, ca intr-o demna societate capitalista (el fiind in acest caz Clientul), intreaba unde poate sa faca o reclamatie. I se spune repede, cu cuvinte ingramadite, pe fuga. El se duce chitit la caietul cu reclamatii si noteaza, in stilu-i caracteristic, poate intr-un mod un pic prea abscons, e adevarat, in stilul caracteristic facebook/messenger/skype si restul. Mesajul misterios ar putea suna asa: "sunteti varza!". Si semneaza sub pseudonim, unul care scris cu diacritice si cu alta ortografie ar putea insemna ceva vulgar. Se amuza de nazbatie (si trebuie sa-i apreciem simtul ludic pentru ca a transformat o injuratura in ceea ce are sonoritatea unui nume, mai exotic, e drept, dand totusi dezaprobator din cap pentru gestul lui: nt, nt, nttt...). Apoi isi plateste cumparaturile si da sa plece. Dar nu mai e asa de simplu: jandarmul de hipermarket ( Cora, sa nu nedreptatim alte hipermarketuri nevinovate) se simte atacat, asa ca riposteaza. Mai intai cautandu-i clientului cu reclamatia in bagajele lasate in imediata lui apropiere - care bagaje nu erau altceva decat cutia cu paletele de tenis. Dupa care un alt jandarm ii spune clientului nemultumit ca trebuie sa il insoteasca. Si il duce intr-o camera, unde il ameninta in diverse moduri (cu bataia sub diverse forme, cel mai frecvent), cu politia, la care tot da sa sune, dar nu mai suna (oare de ce ?), cu parintii care trebuie sa vina sa il "elibereze"... nu stiu ce alt cuvant sa folosesc, pentru ca era sechestrat acolo, in definitiv.

     In timp ce parintii se pun la mintea jandarmului de hipermarket, ii fac jocul adica, oameni in toata firea cum sunt, apare momentul in care intervin eu. La telefon. Cer sa vorbesc cu jandarmul. Nu-nu-nu, doar nu e prost sa vorbeasca cu mine, nu argumentele sunt punctul lui forte. Jandarmul de hipermarket are ca principala caracteristica forta. Intreb atunci in baza carei legi e retinut el, Clientul, acolo. Clientul repeta intrebarea. I se rade in nas si e calificat drept "tare-n gura". Dar un pic-un pic (umpic, cum se scrie azi) tot am reusit sa ii atrag atentia, lui, jandarmului de hipermarket  Cora, intrucat, ajuns el la  Cora in culmea carierei sale, catadicseste sa intrebe daca sunt avocat cumva.

    Nu mai stiu ce i se va fi raspuns, pana la urma toate astea s-au terminat, sechestrul in incinta  Cora a luat sfarsit si altceva nici nu mai conteaza acum.

    Concluzia este ca insa ca daca scrii o reclamatie in caietul de reclamatii al hipermarketului  Cora, aceasta va fi tratata cu promptitudine de... jandarmi. Probabil caietul asta intra direct in sarcinile lor. Si eu care credeam ca ar avea vreun director de imagine, vreun departament de marketing etc. etc. Nu, jandarmul e imaginea  Cora. Pe de alta parte, data fiind aceasta relatie cauza-efect, se pare ca de  Cora nu ai voie sa fii nemultumit. Zambim cu totii fericiti ca la defilare, doar ne pricepem. Credeati ca odata cu  Cora am importat si un strop de Occident ? Nu va faceti iluzii: mai nou hipermarketurile se adapteaza specificului tarii.  Cora din Romania are doar ceva mai multa culoare locala.

   Iar despre drepturi si toate celelalte... ce sa mai spunem ? Poate ca la noi timpul e ciclic si de aceea Romania moderna seamana atat de mult cu cea medievala.

   Sigur, morala fabulei trebuia sa contina si o corectie pentru pustiul nazdravan. Sigur, mai trebuie sa invete cate ceva despre comunicare, despre faptul ca, bineinteles, are dreptul sa isi exprime parerea, dar mesajul trebuie sa fie cat mai eficient, cat mai clar formulat ca sa ajunga la destinatie, despre canalele de comunicare si atatea altele. Dar nu asta i-a spus jandarmul de la  Cora.

  De fapt, v-ati dat seama: ce ma doare cel mai mult in povestea asta e ca pustiul asta, proaspat adult, s-a intors acasa umilit. Si statul de drept, ia-l de unde nu-i...

-

Facebook sau despre ironia involuntara

Ca orice masinarie programata sa functioneze pe perioada nedeterminata, facebook poate afisa uneori mesaje de o ironie cruda. Asa si pe pagina unei prietene care s-a stins de curand, cu siguranta mult prea devreme: facebook imi spune candid ca traieste in Timisoara, Romania. Nu, din pacate nu traieste...

ganduri despre imagine, text, viziune si teleVIZIUNE

Oricate eforturi as face, nu reusesc sa ma obisnuiesc cu benzile de informatii care se deruleaza concomitent pe posturile de stiri. Incerc fara sa vreau sa fac legatura intre ce aud si ce vad si caut inconstient sa corelez informatiile. Cauza pierduta ! Stiri despre veniturile romanilor, despre abuzurile politiei, despre violuri, despre psihopati, despre un copil ajuns in coma alcoolica din neglijenta parintilor, timp in care, pe banda de sus, se deruleaza obsesiv o stire despre un accident, din care, de mai multe ori, nu prind decat partea cu "Accidentul a avut loc din cauza unui copac taiat." Trece ceva vreme pana ma dumiresc de fiecare data (violul a avut loc din cauza unui copac ?!) Intreg textul afisat pe ecran capata virtuti suprarealiste.

In cel mai fericit caz, pe banda cea mai mare gasesti cate ceva despre ceea ce ti se spune chiar acum. Daca prinzi stirea de la jumatate insa, nu o sa mai intelegi nimic. Litota pare sa fie muza redactorilor de stiri.

Toate astea intr-un fel de "brouhaha" teribil, in care toata lumea vorbeste despre orice, totul e stire, totul e la televizor.

Mai degraba trista, teleVIZIUNEA.

Google stie tot

Scriu pe Google; Vali... (Sterian, fireste !). Insa Google continua: ...Vijelie.

Concluzie: Google stie mai bine in ce tara traim.

P.S.: Si you tube reactioneaza la fel, puteti incerca.

Din nou despre Politia Rutiera

Saga amenzilor continua. Aceeasi amenda de fapt. Pentru ca nu m-am gandit sa duc Politiei o "dovada" a platii amenzii - mereu trebuie sa le dovedesc ceva -, cei de la Impozite si Taxe imi trimit o scrisoare in care ma ameninta cu executarea silita.

Cu ocazia asta, cautand printre acte, am descoperit procesul verbal al amenzii cu pricina. Stiam ca nu exista in Codul Rutier niciun articol care sa prevada o sanctiune pentru ca treci pe galben, dar ma resemnasem cu gandul ca trebuie sa platesc amenzi si ca politistul care mi-a sarit in fata era fatalitatea insasi... Acum insa, nu am putut rezista tentatiei. Si iata pentru ce am fost amendat in Caransebes (articolul 99/1/6):

6. nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor sageti de culoare galbena ori alba cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunta schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulatie reversibila;

Or la o simpla cautare pe google, descopar ca in Romania exista benzi cu circulatie reversibila doar undeva spre litoral. Sigur, Brigada de Politie Rutiera Caransebes nu o sa-si sanctioneze niciodata angajatul ca a vazut benzi cu circulatie reversibila acolo unde probabil nu vor fi niciodata (ironia face sa fi fost chiar sens unic pe strada cu pricina). Si nici directorul de la Impozite si Taxe din orasul meu, care semneza candid somatia, nu o sa-si sanctioneze subalternul care i-a pus-o sub nas pentru ca nu a verificat daca mi-am platit amenda. De ce ar face-o ? Nu stiu din vina cui se intampla toate astea, dar se intampla din... banii nostri.

Adevarul despre literatura

  Sunt putini cei care stiu sa vorbeasca despre literatura. Cei care iti deschid o poarta spre marea cultura. In facultate am avut doar vreo doi astfel de profesori - exceptionali, cativa - buni (cu lectiile facute, dar fara har), majoritatea - mediocri (dictand an de an aceleasi cursuri). Submediocru era cel care in anul intai ne dadea autograf pe cartile pe care i le cumparasem constiinciosi de la libraria universitatii, impreuna cu ceva puncte in plus la examen, materializate printr-o falsa exigenta.
  Cel mai neplacut insa e sa auzi vorbindu-se banal despre literatura. Colega care in anul III sau IV repeta insistent la literatura comparata ca ceea ce se intampla in Asteptandu-l pe Godot e absurd, absurd, dupa ce marturisise ca nu citise opera, ci doar prefata, de care avusese nevoie pentru o prezentare la cursul de literatura franceza. Seminaristul care, desi facea unele remarci mult mai pertinente, o aproba. Interpretii de hip-hop care vor sa para mai presus decat publicul lor obisnuit, pe care il indeamna uneori sa citeasca,  aratand ostentativ o anumita familiaritatea cu actul lecturii. Familiraritate care numai evidenta nu e in felul stangaci in care vorbesc despre lectura.
  Se intampla asadar uneori ca tocmai cei care vor sa pledeze in favoarea lecturii sa ii faca un imens deserviciu, mai ales punand-o mereu in balanta cu prostia. Dihotomia bine/rau se materializeaza astfel in context in citit/necitit, destept/prost. Recent, chiar o reclama Adevarul ne spune sa ne intoarcem din vacanta mai destepti (dupa ce am citit Fratii Karamazov). Cand inteligenta nu are nimic de a face cu cultura. Cand poti fi foarte inteligent si analfabet...