Adevarul despre literatura

  Sunt putini cei care stiu sa vorbeasca despre literatura. Cei care iti deschid o poarta spre marea cultura. In facultate am avut doar vreo doi astfel de profesori - exceptionali, cativa - buni (cu lectiile facute, dar fara har), majoritatea - mediocri (dictand an de an aceleasi cursuri). Submediocru era cel care in anul intai ne dadea autograf pe cartile pe care i le cumparasem constiinciosi de la libraria universitatii, impreuna cu ceva puncte in plus la examen, materializate printr-o falsa exigenta.
  Cel mai neplacut insa e sa auzi vorbindu-se banal despre literatura. Colega care in anul III sau IV repeta insistent la literatura comparata ca ceea ce se intampla in Asteptandu-l pe Godot e absurd, absurd, dupa ce marturisise ca nu citise opera, ci doar prefata, de care avusese nevoie pentru o prezentare la cursul de literatura franceza. Seminaristul care, desi facea unele remarci mult mai pertinente, o aproba. Interpretii de hip-hop care vor sa para mai presus decat publicul lor obisnuit, pe care il indeamna uneori sa citeasca,  aratand ostentativ o anumita familiaritatea cu actul lecturii. Familiraritate care numai evidenta nu e in felul stangaci in care vorbesc despre lectura.
  Se intampla asadar uneori ca tocmai cei care vor sa pledeze in favoarea lecturii sa ii faca un imens deserviciu, mai ales punand-o mereu in balanta cu prostia. Dihotomia bine/rau se materializeaza astfel in context in citit/necitit, destept/prost. Recent, chiar o reclama Adevarul ne spune sa ne intoarcem din vacanta mai destepti (dupa ce am citit Fratii Karamazov). Cand inteligenta nu are nimic de a face cu cultura. Cand poti fi foarte inteligent si analfabet...

Cartela electronica si progresul

  In orasul in care traiam candva, s-au construit un fel de custi in care se incuie pubelele. Asta  pentru ca inainte vreme tiganii cotrobaiau prin pubele, imprastiau gunoiul si il lasau imprastiat in parcare. Coji de cartofi, sticle goale de Cola si Frutti Fresh si altele deja mai greu de recunoscut isi sfarseau existenta in parcarea blocului. Prezenta femeii de serviciu e destul de fantomatica oricum, si pe scara in care locuiam, asa ca gunoiul din parcare nu il mai strangea nimeni.
  Acum, o cartela electronica de acces in cusca cu gunoi arata tuturor binefacerile tehnologiei. Tiganii mai trec din cand in cand, rascolind cu un bat gunoaiele, prin gaurile custii. Pubelele nu le spala nimeni si nu toata lumea inchide pungile cu gunoi, asa ca e mereu plina cusca de muste si pisici flamande. Iar parcarea e in continuare in mod inexplicabil plina de peturi, pungi de plastic si cutii de carton.