Cocktailul Antonescu-Ponta

   Apar tot mai des impreuna la televizor in asa-zise talk-show-uri: sunt un tandem de succes. In confuzia generala, vorbele zboara de la unul la altul, ideile se amesteca. Antonescu vorbeste de "o vrajeala", termen care duce cu gandul la varsta mai tanarului sau coleg de opozitie. Acesta insa isi impodobeste discursul cu exemple din istorie, spre a afisa o pregatire si mai ales o cultura politica, din care nu lipseste anecdoticul. Fireste ca nu de la Crin Antonescu (profesor de istorie inainte-vreme) a invatat Victor Ponta aceste lucruri.

   Desi apar impreuna in emisiuni, fiecare incearca sa ii fure subtil celuilalt bucatica de electorat. Nu stiu cum arata ultimele sondaje, dar e de presupus ca electoratul lui Victor Ponta ar fi alcatuit in mare parte din tineri - electorat caruia Crin Antonescu incepe sa se adreseze de asemenea -, in timp ce electoratul neconditionat al lui Crin Antonescu e alcatuit probabil din intelectuali - in fata carora Ponta vrea sa para un concurent demn de luat in calcul.

  Solutia de compromis risca sa il dezavantajeze pe Antonescu tocmai in fata electoratului sau predilect, dar il ajuta, poate, in buimaceala generala, sa castige electorat din celelalte tabere, dintre cei care isi dau votul pe un kilogram de faina ori dintre cei care considera original sa nu mearga la vot.
  As fi preferat poate sa fie dezbatute idei, insa show-ul, mai mult decat talk-ul, trebuie sa fie elocvent pentru oricine deschide televizorul si schimba repede postul.

Despre frustrarea de a fi roman

   Voluptatea cu care spui "asta-i tara lui Papura-Voda!", atunci cand lucrurile ies din matca lor de ordine, de normalitate. Cand stai la rand sa platesti impozitul, dupa ce te-ai invoit de la lucru', stresat ca trebuie sa ajungi inapoi la timp si afli brusc ca a "picat" programul si ori mai astepti, ori vii alta data. Cand afli de-o lege noua care pare sa fi ramas la stadiul de proiect, de schita, atatea lacune are, atat e de cu susu-n jos... si totusi nu, afli ca a fost publicata in Monitorul Oficial si incepi sa ii simti consecintele pe pielea ta. Cand ti se spune ca desi n-ai lucrat o vreme si neavand asigurare de sanatate, ai tot amanat sa mergi la doctor, tot trebuie sa achiti asigurarea, retroactiv. Singura asigurare probabil platita retroactiv, pentru un risc pe care nu si l-au asumat. 

    Si cand spui cu naduf "asta-i tara lui Papura-Voda!", ai satisfactia ca se gasesc cativa pe langa tine care sa te aprobe, o spui in asentimentul celor din jurul tau, care incep si ei sa vocifereze.Suntem solidari in statul la coada, reflex mostenit din comunism. Nemultumirea comuna din fata ghiseului. O revolutie in miniatura. Dar nimeni nu se gandeste la schimbare, altfel, cine stie unde am fi ajuns. E doar ciuda (un fel de "'tu-i mama ei de ne-trebnicie romaneasca!", cum spune Liiceanu, citandu-l pe Noica) si-un fel de resemnare (despre resemnarea asta o sa scriu candva). Suntem solidari in resemnare si frustrari.

   Momentul cand sentimentul apartenentei la un popor ajunge sa insemne mai ales o solidaritate in frustrari. Impartim frustrarile, cum am imparti o bucata de paine.

Pasa melancolica

  Mergi incrancenat inainte, prin fosnetul zilelor. Cine nu te lasa sa zambesti? Cine te-a legat la ochi, sa nu te mai uiti in jur? Ti-e sufletul tabacit cu stiri de la ora cinci ? Ai ajuns sa crezi ca nu mai poti sa plangi decat la telenovele si la emisiunea Andreei Marin?

  Poate-ai imbatranit, altfel nu te-ai fi dat batut.

Gand

Ce vremuri traim! Ne intristam in fata unor bloguri unde nu mai scrie nimeni ca in fata unor case parasite.

Dor de duca

Politistul care mi-a sarit haiduceste in fata, la rascruce de drumuri, racnind: "Timpul sau banii!" Am stat putin in cumpana si i-am dat banii. Dar mi-a mai luat si ceva timp, ce mai aveam la mine... maruntis...

      Uneori as vrea sa plec de aici. Sa ma dezic de acest balcanism slinos. Sa ma bucur din nou de amanunte, sa vad din nou multe culori. Dar de aici totul pare departe, ca in filmul ala american pe care l-am vazut candva, cu un oras in care costa cativa centi sa ajungi si o avere ca sa mai pleci. Nimeni nu mai pleca de acolo, dar toti sperau toata viata sa plece. Le trecea viata visand. Niste ratati.

       Ma gandeam asadar cum as face sa plec. Ar trebui sa strang  mai intai niste bani. Calculam cat ar trebui sa strang pe luna, ca sa plec cat mai e inca vreme, cat nu e prea tarziu. Ce cheltuieli ar mai trebui sa tai, la ce sa mai renunt... oricum tot renunt de la o vreme. Ajunsesem la o suma frumusica, asa ca m-am oprit la un peco, sa beau o cafea. Apoi mi-am facut curaj sa plec mai departe. Cand incercam sa reiau calculul de unde ramasesem, iacata la un colt de strada, un politist ca sare in fata mea si da din maini. Control de rutina, imi spun. Ii arat actele, mandru ca am asigurarea la zi. El insa nu-i prea multumit. Se vede treaba ca el nu isi dorea chiar sa am toate actele in ordine. Pasajul ala din Ironia sortii de Guimard, in care se spune ca gardianul s-ar fi bucurat daca batranul ar fi lasat mizerie in parc, dupa ce manca si cu timpul poate ar fi devenit prieteni. Dar batranul nu voia sa il supere, asa ca nu au ajuns niciodata sa fie foarte apropiati. Sau nu, sigur nu la asta ma gandeam. As fi putut, dar nu aici. Aici politistii nu iti sunt prieteni, chiar daca uneori vor sa lase impresia asta. Asa si asta de acum, incearca sa imi dea de inteles ca mi-a facut o favoare ca mi-a dat doar avertisment pentru ca am numerele murdare (de parca le-as fi murdarit eu si nu as fi circulat pe drumurile patriei, in orase si pe drum european) si ca mi-a dat amenda minima (doua avertismente o data nu se poate !) pentru ca as fi trecut pe galben la un semafor unde imi amintesc clar ca era verde cat vedeai cu ochii. Mai intai ma incapatanez sa nu semnez. Gata, imi zic, i-am prins cu mata in sac: nu semnez ! Imi spune ca trebuie sa fac contestatie, la judecatorie, ca procesul verbal o sa-mi vina prin posta... Tant pis! Dar cand da sa plece, intreb intr-o doara: cat ? Se intoarce, cu o lucire de speranta in privirea-i incrancenata. Cat mi-ati dat amenda ? Imi spune suma. Platesc doar jumatate daca platesc in 48 de ore, doar si politia stie ce e marketingul si scoate amenzile la oferta din cand in cand. O amenda si un avertisment la pret de amenda ! Sau: iei 2 amenzi si platesti una singura daca achiti in 48 de ore!

    Am fost las atunci. M-am gandit la drumul pe care il mai am de facut. M-am gandit ca nu stiu bine procedura totusi si cineva o sa ma traga la raspundere ca nu mi-am platit amenda si o sa trebuiasca sa ma explic, mereu sa tot dau explicatii. M-am gandit ca pierd oferta: doua la pretul uneia singure, ma rog, iei o amenda si platesti doar jumatate! Si apoi senzatia neplacuta, teama asta pe care ti-o da orice fel de problema cu legea. Am fost las si am semnat. Am luat amenda, asa cum era, chiar daca nu de mine era vorba acolo. Am acceptat sa platesc ca sa scap. Tot un fel de spaga. Doar ca n-am gresit decat ca am fost acolo pe vremea amenzilor. Cand iesisera sa isi faca targetul. De altfel i-am si strigat politistului care pleca multumit si la fel de incrancenat: V-ati atins targetul ! Dar de data asta nu s-a mai intors.

    Am plecat, rumegandu-mi remuscarile si tesand resemnarea. Am vrut sa ma intorc la planurile mele dinainte, dar a trebuit sa mai pun o cheltuiala pe lista. Deja aveam mai putini bani si nu numai teoretic.

Papura-Voda sunt eu

Nu stim ce vrem si ne balbaim la examenul Istoriei. Credem cu inversunare in fatalitatea romaneasca. Pentru ca, asa cum ne spune intreg folclorul nostru, de la Miorita la legenda Mesterului Manole, nimic nu e trainic aici, nimic nu e facut sa dureze, totul se surpa, iar noi stam neputinciosi, privind cum cade drobul de sare peste bruma de speranta.

Nici eu nu sunt altfel. Balcanic pana in maduva oaselor, sunt lenes (o, dolce farniente!), sunt fatalist, fauresc proiecte marete pe care le uit numaidecat. Poate ca asta e spiritul locului, asa a fost sa fie, aici, in tara lui Papura-Voda.

Papura-Voda sunt eu.