S-a vorbit mult in ultima vreme despre statul de drept, cu Ponta, Antonescu, referendumul & co. Ce este statul de drept ? Un simplu click catre wikipedia ne arata ca statul de drept se afla in echilibru fragil exact la jumatatea distantei dintre anarhie si dictatura. E nevoie de reguli, de legi, de o autoritate care sa pastreze ordinea, iar de ordine avem nevoie cu totii. Pe de alta parte, trebuie sa ne asiguram ca nu se fac abuzuri in numele acestei ordini, pentru ca - stim de la Sartre - libertatea fiecaruia se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt.
De fapt, statul de drept e o utopie, balanta inclina inevitabil de o parte sau de alta, mai ales intr-o democratie atat de tanara ca a noastra. Dar e o utopie care imi place foarte mult.
Insa ca sa nu planam prea mult in spatiul eterat al cuvintelor mari si al ideilor utopice, sa vorbim la nivel micro, al vietii noastre de zi cu zi. Cu autoritatea care pastreaza ordinea ne intalnim cel mai adesea prin politistul care ne face semn sa tragem pe dreapta (sigur, de ce noi?) si prin gardianul care ne striga amenintator ca nu avem voie pe spatiul verde. Nu, nici noi, nici cainele, nici copilul. Degeaba ii spui ca e frumos pe spatiul verde, ca vrei si tu sa te bucuri de stropul asta de natura... ti-ai gasit! Spatiul verde e al primariei, iar primaria nu vrea sa ne bucuram de el altfel decat cu ochii, nu care cumva sa se strice pana la urmatoarele alegeri si sa uitam cine a plantat iarba. Dar ma indepartez de subiect.
Si mai e in viata noastra de zi cu zi o forma - mai stearsa, e adevarat - a autoritatii. Jandarmul de la magazin. Sau de la bar/club, daca vrei, dar acolo rolul lui e mai clar, doar ii scrie mare deasupra capului: "Societatea X isi rezerva dreptul de a-si selecta clientela." Ce vreti mai clar de atat ? Rolul lui e sa trieze, haideti, fetelor la preselectie! Dar despre specia jandarmului de magazin sunt mai multe de spus. El e mai circumspect, in acelasi timp mai subtil (nu te priveste drept in ochi atunci cand intri, dar se tot invarte in jurul tau si nu te scapa din raza lui vizuala daca ai norocul sa fii mai brunet sau mai neingrijit imbracat astazi) si mai direct (odata ce a ochit prada, nu ezita sa purceada la o urmarire ca-n filme, cu "dat prin statie", de zici ca-i James Bond).
De cativa ani incoace, apare tot mai frecvent in viata noastra, reprezentat fiind prin subspecia jandarmului de hipermarket. Despre el vreau sa va vorbesc azi. Acum ceva vreme, ne-a abordat brusc la Auchan. Bausem o Cola in spatiul acela unde se cumpara de mancare si sunt doua-trei masute, unde mananci printre oameni care fac de zor cumparaturi. Li s-a parut ca nu platisem sucul si ne-au abordat dupa ce am achitat celelalte produse, ne-au cerut bonul, dupa care ne-au spus ca e vorba de o sticla de suc care nu apare aici. Atunci am realizat cu stupefactie despre ce e vorba. Noroc ca pastrasem bonul de la cealalt casa - cea din magazin, desi am fi putut sa-l aruncam, mancarea cumparata, cat si sucul le-am consumat pe loc. Nu vreau sa ma gandesc ce am fi patit daca faceam greseala asta (stiu, stiu povestea cu bonul de pastrat pana la iesirea din magazin, niciodata nu mi s-a infatisat mai clar utilitatea acestei exortatii). Am fi stat poate ore bune sa ne tot justificam, am fi ajuns la politie, mai stii... pentru ca nu se grabea nimeni sa verifice inregistrarea de pe camera, poate ca nici nu functiona. Inutil sa spun cat de umiliti ne-am simtit. Mai ales ca facusem cumparaturi de valoarea catorva zeci de sticle de suc... si eram banuiti ca am furat sticla aceea.
Azi, l-am intalnit din nou la Cora. Era tot el, jandarmul atotputernic, cu drepturi depline asupra libertatii tale, a vietii tale chiar, cat timp te misti in spatiul hipermarketului. Sa spunem ca un pusti, adult de putina vreme, a venit sa joace ping-pong aici, in hipermarketul
Cora, pentru ca in orasul de provincie in care locuieste nu sunt prea multe de facut. Sa mai spunem si ca inainte de plecare are de facut niste cumparaturi, printre care mancare pentru cainele de acasa. Si ca, desi destul de inalt, nu prea reuseste sa ajunga la ultimul raft, unde au cocotat cei de la Cora betisoarele crocante pentru caini. Nemultumit fiind si stiind ca are dreptul sa isi exprime parerea (deh, generatia asta nascuta dupa '89!), cu iluzia ca parerea lui conteaza, ca intr-o demna societate capitalista (el fiind in acest caz Clientul), intreaba unde poate sa faca o reclamatie. I se spune repede, cu cuvinte ingramadite, pe fuga. El se duce chitit la caietul cu reclamatii si noteaza, in stilu-i caracteristic, poate intr-un mod un pic prea abscons, e adevarat, in stilul caracteristic facebook/messenger/skype si restul. Mesajul misterios ar putea suna asa: "sunteti varza!". Si semneaza sub pseudonim, unul care scris cu diacritice si cu alta ortografie ar putea insemna ceva vulgar. Se amuza de nazbatie (si trebuie sa-i apreciem simtul ludic pentru ca a transformat o injuratura in ceea ce are sonoritatea unui nume, mai exotic, e drept, dand totusi dezaprobator din cap pentru gestul lui: nt, nt, nttt...). Apoi isi plateste cumparaturile si da sa plece. Dar nu mai e asa de simplu: jandarmul de hipermarket (
Cora, sa nu nedreptatim alte hipermarketuri nevinovate) se simte atacat, asa ca riposteaza. Mai intai cautandu-i clientului cu reclamatia in bagajele lasate in imediata lui apropiere - care bagaje nu erau altceva decat cutia cu paletele de tenis. Dupa care un alt jandarm ii spune clientului nemultumit ca trebuie sa il insoteasca. Si il duce intr-o camera, unde il ameninta in diverse moduri (cu bataia sub diverse forme, cel mai frecvent), cu politia, la care tot da sa sune, dar nu mai suna (oare de ce ?), cu parintii care trebuie sa vina sa il "elibereze"... nu stiu ce alt cuvant sa folosesc, pentru ca era sechestrat acolo, in definitiv.
In timp ce parintii se pun la mintea jandarmului de hipermarket, ii fac jocul adica, oameni in toata firea cum sunt, apare momentul in care intervin eu. La telefon. Cer sa vorbesc cu jandarmul. Nu-nu-nu, doar nu e prost sa vorbeasca cu mine, nu argumentele sunt punctul lui forte. Jandarmul de hipermarket are ca principala caracteristica forta. Intreb atunci in baza carei legi e retinut el, Clientul, acolo. Clientul repeta intrebarea. I se rade in nas si e calificat drept "tare-n gura". Dar un pic-un pic (umpic, cum se scrie azi) tot am reusit sa ii atrag atentia, lui, jandarmului de hipermarket
Cora, intrucat, ajuns el la
Cora in culmea carierei sale, catadicseste sa intrebe daca sunt avocat cumva.
Nu mai stiu ce i se va fi raspuns, pana la urma toate astea s-au terminat, sechestrul in incinta
Cora a luat sfarsit si altceva nici nu mai conteaza acum.
Concluzia este ca insa ca daca scrii o reclamatie in caietul de reclamatii al hipermarketului
Cora, aceasta va fi tratata cu promptitudine de... jandarmi. Probabil caietul asta intra direct in sarcinile lor. Si eu care credeam ca ar avea vreun director de imagine, vreun departament de marketing etc. etc. Nu, jandarmul e imaginea
Cora. Pe de alta parte, data fiind aceasta relatie cauza-efect, se pare ca de
Cora nu ai voie sa fii nemultumit. Zambim cu totii fericiti ca la defilare, doar ne pricepem. Credeati ca odata cu
Cora am importat si un strop de Occident ? Nu va faceti iluzii: mai nou hipermarketurile se adapteaza specificului tarii.
Cora din Romania are doar ceva mai multa culoare locala.
Iar despre drepturi si toate celelalte... ce sa mai spunem ? Poate ca la noi timpul e ciclic si de aceea Romania moderna seamana atat de mult cu cea medievala.
Sigur, morala fabulei trebuia sa contina si o corectie pentru pustiul nazdravan. Sigur, mai trebuie sa invete cate ceva despre comunicare, despre faptul ca, bineinteles, are dreptul sa isi exprime parerea, dar mesajul trebuie sa fie cat mai eficient, cat mai clar formulat ca sa ajunga la destinatie, despre canalele de comunicare si atatea altele. Dar nu asta i-a spus jandarmul de la
Cora.
De fapt, v-ati dat seama: ce ma doare cel mai mult in povestea asta e ca pustiul asta, proaspat adult, s-a intors acasa umilit. Si statul de drept, ia-l de unde nu-i...
-
