Sunt putini cei care stiu sa vorbeasca despre literatura. Cei care iti deschid o poarta spre marea cultura. In facultate am avut doar vreo doi astfel de profesori - exceptionali, cativa - buni (cu lectiile facute, dar fara har), majoritatea - mediocri (dictand an de an aceleasi cursuri). Submediocru era cel care in anul intai ne dadea autograf pe cartile pe care i le cumparasem constiinciosi de la libraria universitatii, impreuna cu ceva puncte in plus la examen, materializate printr-o falsa exigenta.
Cel mai neplacut insa e sa auzi vorbindu-se banal despre literatura. Colega care in anul III sau IV repeta insistent la literatura comparata ca ceea ce se intampla in Asteptandu-l pe Godot e absurd, absurd, dupa ce marturisise ca nu citise opera, ci doar prefata, de care avusese nevoie pentru o prezentare la cursul de literatura franceza. Seminaristul care, desi facea unele remarci mult mai pertinente, o aproba. Interpretii de hip-hop care vor sa para mai presus decat publicul lor obisnuit, pe care il indeamna uneori sa citeasca, aratand ostentativ o anumita familiaritatea cu actul lecturii. Familiraritate care numai evidenta nu e in felul stangaci in care vorbesc despre lectura.
Se intampla asadar uneori ca tocmai cei care vor sa pledeze in favoarea lecturii sa ii faca un imens deserviciu, mai ales punand-o mereu in balanta cu prostia. Dihotomia bine/rau se materializeaza astfel in context in citit/necitit, destept/prost. Recent, chiar o reclama Adevarul ne spune sa ne intoarcem din vacanta mai destepti (dupa ce am citit Fratii Karamazov). Cand inteligenta nu are nimic de a face cu cultura. Cand poti fi foarte inteligent si analfabet...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu