Google stie tot

Scriu pe Google; Vali... (Sterian, fireste !). Insa Google continua: ...Vijelie.

Concluzie: Google stie mai bine in ce tara traim.

P.S.: Si you tube reactioneaza la fel, puteti incerca.

Din nou despre Politia Rutiera

Saga amenzilor continua. Aceeasi amenda de fapt. Pentru ca nu m-am gandit sa duc Politiei o "dovada" a platii amenzii - mereu trebuie sa le dovedesc ceva -, cei de la Impozite si Taxe imi trimit o scrisoare in care ma ameninta cu executarea silita.

Cu ocazia asta, cautand printre acte, am descoperit procesul verbal al amenzii cu pricina. Stiam ca nu exista in Codul Rutier niciun articol care sa prevada o sanctiune pentru ca treci pe galben, dar ma resemnasem cu gandul ca trebuie sa platesc amenzi si ca politistul care mi-a sarit in fata era fatalitatea insasi... Acum insa, nu am putut rezista tentatiei. Si iata pentru ce am fost amendat in Caransebes (articolul 99/1/6):

6. nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor sageti de culoare galbena ori alba cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunta schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulatie reversibila;

Or la o simpla cautare pe google, descopar ca in Romania exista benzi cu circulatie reversibila doar undeva spre litoral. Sigur, Brigada de Politie Rutiera Caransebes nu o sa-si sanctioneze niciodata angajatul ca a vazut benzi cu circulatie reversibila acolo unde probabil nu vor fi niciodata (ironia face sa fi fost chiar sens unic pe strada cu pricina). Si nici directorul de la Impozite si Taxe din orasul meu, care semneza candid somatia, nu o sa-si sanctioneze subalternul care i-a pus-o sub nas pentru ca nu a verificat daca mi-am platit amenda. De ce ar face-o ? Nu stiu din vina cui se intampla toate astea, dar se intampla din... banii nostri.

Adevarul despre literatura

  Sunt putini cei care stiu sa vorbeasca despre literatura. Cei care iti deschid o poarta spre marea cultura. In facultate am avut doar vreo doi astfel de profesori - exceptionali, cativa - buni (cu lectiile facute, dar fara har), majoritatea - mediocri (dictand an de an aceleasi cursuri). Submediocru era cel care in anul intai ne dadea autograf pe cartile pe care i le cumparasem constiinciosi de la libraria universitatii, impreuna cu ceva puncte in plus la examen, materializate printr-o falsa exigenta.
  Cel mai neplacut insa e sa auzi vorbindu-se banal despre literatura. Colega care in anul III sau IV repeta insistent la literatura comparata ca ceea ce se intampla in Asteptandu-l pe Godot e absurd, absurd, dupa ce marturisise ca nu citise opera, ci doar prefata, de care avusese nevoie pentru o prezentare la cursul de literatura franceza. Seminaristul care, desi facea unele remarci mult mai pertinente, o aproba. Interpretii de hip-hop care vor sa para mai presus decat publicul lor obisnuit, pe care il indeamna uneori sa citeasca,  aratand ostentativ o anumita familiaritatea cu actul lecturii. Familiraritate care numai evidenta nu e in felul stangaci in care vorbesc despre lectura.
  Se intampla asadar uneori ca tocmai cei care vor sa pledeze in favoarea lecturii sa ii faca un imens deserviciu, mai ales punand-o mereu in balanta cu prostia. Dihotomia bine/rau se materializeaza astfel in context in citit/necitit, destept/prost. Recent, chiar o reclama Adevarul ne spune sa ne intoarcem din vacanta mai destepti (dupa ce am citit Fratii Karamazov). Cand inteligenta nu are nimic de a face cu cultura. Cand poti fi foarte inteligent si analfabet...

Cartela electronica si progresul

  In orasul in care traiam candva, s-au construit un fel de custi in care se incuie pubelele. Asta  pentru ca inainte vreme tiganii cotrobaiau prin pubele, imprastiau gunoiul si il lasau imprastiat in parcare. Coji de cartofi, sticle goale de Cola si Frutti Fresh si altele deja mai greu de recunoscut isi sfarseau existenta in parcarea blocului. Prezenta femeii de serviciu e destul de fantomatica oricum, si pe scara in care locuiam, asa ca gunoiul din parcare nu il mai strangea nimeni.
  Acum, o cartela electronica de acces in cusca cu gunoi arata tuturor binefacerile tehnologiei. Tiganii mai trec din cand in cand, rascolind cu un bat gunoaiele, prin gaurile custii. Pubelele nu le spala nimeni si nu toata lumea inchide pungile cu gunoi, asa ca e mereu plina cusca de muste si pisici flamande. Iar parcarea e in continuare in mod inexplicabil plina de peturi, pungi de plastic si cutii de carton.

Preadepartele, un alt fel de preatarziu

Sunt locuri de unde totul pare aproape si locuri unde chiar aproapele inseamna departe. Sunt atatia factori, mereu altii decat distanta, care fac spatiul mai dens, vascos aproape. Iar tu te-ai nascut aici si nu acolo, pornind la drum cu un handicap de mii de kilometri.

De unde sa te inspiri pe vreme de criza

      Uneori citesc Dilema pe net. Imi place ziarul imprimat pe hartie, insa ajung tot mai rar la chioscul de ziare la o ora la care sa fie deschis. Si apoi, ecologist in orele mele de liniste, cateodata ma simt vinovat pentru copacul taiat pentru placerea efemera a lecturii.
      In fine, uneori citest Dilema pe net. Una din rubricile cu care ma delectez e "Cu ochii-n 3,14". Si nu mica mi-a fost mirarea odata cand toate subiectele de aici aveau un aer asa de...déjà entendu. Da, le mai auzisem undeva ! Ei da...le citeau cei doi umoristi-farsori la emisiunea de dimineata de la Radio ZU ! Si nu citeau doar faptele diverse evocate de jurnalistii Dilemei, ci isi apropriau si comentariile ziaristilor, spunandu-le asa, foarte... spontan, ca si cum tocmai ce le-ar fi trecut prin cap. Ipocrizia asta, ca un fel de playback. Raman perplex o clipa, cat sa imi dau seama pe ce lume traiesc. Apoi imi dau seama ca au calculat bine cei de la Radio ZU: asa cum eu nu ascult niciodata Radio ZU din proprie initiativa, ascultatorii lor nu citesc niciodata Dilema...

Infractori suntem cu totii

Toti suntem niste infractori, trebuie doar sa ni se gaseasca amenda potrivita.

"Panseu" ce ar putea figura ca motto al planului cincinal de amenzi al politiei din Romania. Pentru ca atunci cand ai un target de amenzi, pornesti de la ideea ca infractori sunt cu duiumul. Bineinteles, si de la ideea utopica conform careia politistul ar avea constiinta, ca ar putea da dovada de putina etica profesionala. Adica va munci suficient de mult incat sa descopere adevaratele nereguli. Insa, momentan, politia rutiera da amenzi soferilor cu numere murdare si copiilor care traverseaza neregulamentar. Adultilor, nu, Doamne-fereste! (Pai nu vezi ca asta-i prietenu' meu, ba ? A traversat asa sa vina pana la mine.) In timp ce sa treci pe rosu nu e nici macar un act indraznet. Adica ce-ai putea sa patesti ? Cel mult sa te impiedici de un pieton.

Cocktailul Antonescu-Ponta

   Apar tot mai des impreuna la televizor in asa-zise talk-show-uri: sunt un tandem de succes. In confuzia generala, vorbele zboara de la unul la altul, ideile se amesteca. Antonescu vorbeste de "o vrajeala", termen care duce cu gandul la varsta mai tanarului sau coleg de opozitie. Acesta insa isi impodobeste discursul cu exemple din istorie, spre a afisa o pregatire si mai ales o cultura politica, din care nu lipseste anecdoticul. Fireste ca nu de la Crin Antonescu (profesor de istorie inainte-vreme) a invatat Victor Ponta aceste lucruri.

   Desi apar impreuna in emisiuni, fiecare incearca sa ii fure subtil celuilalt bucatica de electorat. Nu stiu cum arata ultimele sondaje, dar e de presupus ca electoratul lui Victor Ponta ar fi alcatuit in mare parte din tineri - electorat caruia Crin Antonescu incepe sa se adreseze de asemenea -, in timp ce electoratul neconditionat al lui Crin Antonescu e alcatuit probabil din intelectuali - in fata carora Ponta vrea sa para un concurent demn de luat in calcul.

  Solutia de compromis risca sa il dezavantajeze pe Antonescu tocmai in fata electoratului sau predilect, dar il ajuta, poate, in buimaceala generala, sa castige electorat din celelalte tabere, dintre cei care isi dau votul pe un kilogram de faina ori dintre cei care considera original sa nu mearga la vot.
  As fi preferat poate sa fie dezbatute idei, insa show-ul, mai mult decat talk-ul, trebuie sa fie elocvent pentru oricine deschide televizorul si schimba repede postul.

Despre frustrarea de a fi roman

   Voluptatea cu care spui "asta-i tara lui Papura-Voda!", atunci cand lucrurile ies din matca lor de ordine, de normalitate. Cand stai la rand sa platesti impozitul, dupa ce te-ai invoit de la lucru', stresat ca trebuie sa ajungi inapoi la timp si afli brusc ca a "picat" programul si ori mai astepti, ori vii alta data. Cand afli de-o lege noua care pare sa fi ramas la stadiul de proiect, de schita, atatea lacune are, atat e de cu susu-n jos... si totusi nu, afli ca a fost publicata in Monitorul Oficial si incepi sa ii simti consecintele pe pielea ta. Cand ti se spune ca desi n-ai lucrat o vreme si neavand asigurare de sanatate, ai tot amanat sa mergi la doctor, tot trebuie sa achiti asigurarea, retroactiv. Singura asigurare probabil platita retroactiv, pentru un risc pe care nu si l-au asumat. 

    Si cand spui cu naduf "asta-i tara lui Papura-Voda!", ai satisfactia ca se gasesc cativa pe langa tine care sa te aprobe, o spui in asentimentul celor din jurul tau, care incep si ei sa vocifereze.Suntem solidari in statul la coada, reflex mostenit din comunism. Nemultumirea comuna din fata ghiseului. O revolutie in miniatura. Dar nimeni nu se gandeste la schimbare, altfel, cine stie unde am fi ajuns. E doar ciuda (un fel de "'tu-i mama ei de ne-trebnicie romaneasca!", cum spune Liiceanu, citandu-l pe Noica) si-un fel de resemnare (despre resemnarea asta o sa scriu candva). Suntem solidari in resemnare si frustrari.

   Momentul cand sentimentul apartenentei la un popor ajunge sa insemne mai ales o solidaritate in frustrari. Impartim frustrarile, cum am imparti o bucata de paine.

Pasa melancolica

  Mergi incrancenat inainte, prin fosnetul zilelor. Cine nu te lasa sa zambesti? Cine te-a legat la ochi, sa nu te mai uiti in jur? Ti-e sufletul tabacit cu stiri de la ora cinci ? Ai ajuns sa crezi ca nu mai poti sa plangi decat la telenovele si la emisiunea Andreei Marin?

  Poate-ai imbatranit, altfel nu te-ai fi dat batut.

Gand

Ce vremuri traim! Ne intristam in fata unor bloguri unde nu mai scrie nimeni ca in fata unor case parasite.

Dor de duca

Politistul care mi-a sarit haiduceste in fata, la rascruce de drumuri, racnind: "Timpul sau banii!" Am stat putin in cumpana si i-am dat banii. Dar mi-a mai luat si ceva timp, ce mai aveam la mine... maruntis...

      Uneori as vrea sa plec de aici. Sa ma dezic de acest balcanism slinos. Sa ma bucur din nou de amanunte, sa vad din nou multe culori. Dar de aici totul pare departe, ca in filmul ala american pe care l-am vazut candva, cu un oras in care costa cativa centi sa ajungi si o avere ca sa mai pleci. Nimeni nu mai pleca de acolo, dar toti sperau toata viata sa plece. Le trecea viata visand. Niste ratati.

       Ma gandeam asadar cum as face sa plec. Ar trebui sa strang  mai intai niste bani. Calculam cat ar trebui sa strang pe luna, ca sa plec cat mai e inca vreme, cat nu e prea tarziu. Ce cheltuieli ar mai trebui sa tai, la ce sa mai renunt... oricum tot renunt de la o vreme. Ajunsesem la o suma frumusica, asa ca m-am oprit la un peco, sa beau o cafea. Apoi mi-am facut curaj sa plec mai departe. Cand incercam sa reiau calculul de unde ramasesem, iacata la un colt de strada, un politist ca sare in fata mea si da din maini. Control de rutina, imi spun. Ii arat actele, mandru ca am asigurarea la zi. El insa nu-i prea multumit. Se vede treaba ca el nu isi dorea chiar sa am toate actele in ordine. Pasajul ala din Ironia sortii de Guimard, in care se spune ca gardianul s-ar fi bucurat daca batranul ar fi lasat mizerie in parc, dupa ce manca si cu timpul poate ar fi devenit prieteni. Dar batranul nu voia sa il supere, asa ca nu au ajuns niciodata sa fie foarte apropiati. Sau nu, sigur nu la asta ma gandeam. As fi putut, dar nu aici. Aici politistii nu iti sunt prieteni, chiar daca uneori vor sa lase impresia asta. Asa si asta de acum, incearca sa imi dea de inteles ca mi-a facut o favoare ca mi-a dat doar avertisment pentru ca am numerele murdare (de parca le-as fi murdarit eu si nu as fi circulat pe drumurile patriei, in orase si pe drum european) si ca mi-a dat amenda minima (doua avertismente o data nu se poate !) pentru ca as fi trecut pe galben la un semafor unde imi amintesc clar ca era verde cat vedeai cu ochii. Mai intai ma incapatanez sa nu semnez. Gata, imi zic, i-am prins cu mata in sac: nu semnez ! Imi spune ca trebuie sa fac contestatie, la judecatorie, ca procesul verbal o sa-mi vina prin posta... Tant pis! Dar cand da sa plece, intreb intr-o doara: cat ? Se intoarce, cu o lucire de speranta in privirea-i incrancenata. Cat mi-ati dat amenda ? Imi spune suma. Platesc doar jumatate daca platesc in 48 de ore, doar si politia stie ce e marketingul si scoate amenzile la oferta din cand in cand. O amenda si un avertisment la pret de amenda ! Sau: iei 2 amenzi si platesti una singura daca achiti in 48 de ore!

    Am fost las atunci. M-am gandit la drumul pe care il mai am de facut. M-am gandit ca nu stiu bine procedura totusi si cineva o sa ma traga la raspundere ca nu mi-am platit amenda si o sa trebuiasca sa ma explic, mereu sa tot dau explicatii. M-am gandit ca pierd oferta: doua la pretul uneia singure, ma rog, iei o amenda si platesti doar jumatate! Si apoi senzatia neplacuta, teama asta pe care ti-o da orice fel de problema cu legea. Am fost las si am semnat. Am luat amenda, asa cum era, chiar daca nu de mine era vorba acolo. Am acceptat sa platesc ca sa scap. Tot un fel de spaga. Doar ca n-am gresit decat ca am fost acolo pe vremea amenzilor. Cand iesisera sa isi faca targetul. De altfel i-am si strigat politistului care pleca multumit si la fel de incrancenat: V-ati atins targetul ! Dar de data asta nu s-a mai intors.

    Am plecat, rumegandu-mi remuscarile si tesand resemnarea. Am vrut sa ma intorc la planurile mele dinainte, dar a trebuit sa mai pun o cheltuiala pe lista. Deja aveam mai putini bani si nu numai teoretic.

Papura-Voda sunt eu

Nu stim ce vrem si ne balbaim la examenul Istoriei. Credem cu inversunare in fatalitatea romaneasca. Pentru ca, asa cum ne spune intreg folclorul nostru, de la Miorita la legenda Mesterului Manole, nimic nu e trainic aici, nimic nu e facut sa dureze, totul se surpa, iar noi stam neputinciosi, privind cum cade drobul de sare peste bruma de speranta.

Nici eu nu sunt altfel. Balcanic pana in maduva oaselor, sunt lenes (o, dolce farniente!), sunt fatalist, fauresc proiecte marete pe care le uit numaidecat. Poate ca asta e spiritul locului, asa a fost sa fie, aici, in tara lui Papura-Voda.

Papura-Voda sunt eu.